About Script
Surah Al-Ankaboot ( The Spider )

Română

Surah Al-Ankaboot ( The Spider ) - Aya count 69

الٓمٓ ﴿١﴾

Alif. Lam. Mim.

أَحَسِبَ ٱلنَّاسُ أَن يُتْرَكُوٓاْ أَن يَقُولُوٓاْ ءَامَنَّا وَهُمْ لَا يُفْتَنُونَ ﴿٢﴾

Oamenii cred că vor fi lăsaţi să spună: “Noi credem!”, fără să fie puşi la încercare?

وَلَقَدْ فَتَنَّا ٱلَّذِينَ مِن قَبْلِهِمْ ۖ فَلَيَعْلَمَنَّ ٱللَّهُ ٱلَّذِينَ صَدَقُواْ وَلَيَعْلَمَنَّ ٱلْكَٰذِبِينَ ﴿٣﴾

Noi i-am pus la încercare pe cei dinaintea lor. Dumnezeu îi cunoaşte pe cei care spun adevărul, precum îi cunoaşte şi pe cei care mint.

أَمْ حَسِبَ ٱلَّذِينَ يَعْمَلُونَ ٱلسَّيِّـَٔاتِ أَن يَسْبِقُونَا ۚ سَآءَ مَا يَحْكُمُونَ ﴿٤﴾

Oare cei care au făcut rele socot că vor putea să ne-o ia înainte? Rău judecă!

مَن كَانَ يَرْجُواْ لِقَآءَ ٱللَّهِ فَإِنَّ أَجَلَ ٱللَّهِ لَءَاتٍۢ ۚ وَهُوَ ٱلسَّمِيعُ ٱلْعَلِيمُ ﴿٥﴾

Pentru cine nădăjduieşte în întâlnirea cu Dumnezeu, sorocul va veni! Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul.

وَمَن جَٰهَدَ فَإِنَّمَا يُجَٰهِدُ لِنَفْسِهِۦٓ ۚ إِنَّ ٱللَّهَ لَغَنِىٌّ عَنِ ٱلْعَٰلَمِينَ ﴿٦﴾

Cine luptă, luptă pentru sufletul său. Dumnezeu este prea Bogat şi fără aceste lumi.

وَٱلَّذِينَ ءَامَنُواْ وَعَمِلُواْ ٱلصَّٰلِحَٰتِ لَنُكَفِّرَنَّ عَنْهُمْ سَيِّـَٔاتِهِمْ وَلَنَجْزِيَنَّهُمْ أَحْسَنَ ٱلَّذِى كَانُواْ يَعْمَلُونَ ﴿٧﴾

Noi ştergem relele celor care cred şi săvârşesc fapte bune şi îi vom răsplăti pentru ce-i mai bun din ceea ce au făptuit.

وَوَصَّيْنَا ٱلْإِنسَٰنَ بِوَٰلِدَيْهِ حُسْنًۭا ۖ وَإِن جَٰهَدَاكَ لِتُشْرِكَ بِى مَا لَيْسَ لَكَ بِهِۦ عِلْمٌۭ فَلَا تُطِعْهُمَآ ۚ إِلَىَّ مَرْجِعُكُمْ فَأُنَبِّئُكُم بِمَا كُنتُمْ تَعْمَلُونَ ﴿٨﴾

Noi l-am sfătuit pe om să fie bun cu părinţii săi, însă dacă te silesc să-Mi alături ce tu nu ai ştiinţă, nu le da ascultare. Întoarcerea voastră va fi la Mine şi atunci vă voi da de ştire ce aţi făptuit.

وَٱلَّذِينَ ءَامَنُواْ وَعَمِلُواْ ٱلصَّٰلِحَٰتِ لَنُدْخِلَنَّهُمْ فِى ٱلصَّٰلِحِينَ ﴿٩﴾

Pe cei care cred şi săvârşesc fapte bune, Noi îi vom rândui între drepţi.

وَمِنَ ٱلنَّاسِ مَن يَقُولُ ءَامَنَّا بِٱللَّهِ فَإِذَآ أُوذِىَ فِى ٱللَّهِ جَعَلَ فِتْنَةَ ٱلنَّاسِ كَعَذَابِ ٱللَّهِ وَلَئِن جَآءَ نَصْرٌۭ مِّن رَّبِّكَ لَيَقُولُنَّ إِنَّا كُنَّا مَعَكُمْ ۚ أَوَلَيْسَ ٱللَّهُ بِأَعْلَمَ بِمَا فِى صُدُورِ ٱلْعَٰلَمِينَ ﴿١٠﴾

Unii oameni spun: “Noi credem în Dumnezeu!”, însă când au de suferit pentru Dumnezeu, ei socot încercarea oamenilor ca o osândă de la Dumnezeu. Când vine un ajutor de la Dumnezeu, ei spun: “Suntem cu voi!” Nu este Dumnezeu oare Cel ce cunoaşte prea bine ce este în inimile acestor lumi?

وَلَيَعْلَمَنَّ ٱللَّهُ ٱلَّذِينَ ءَامَنُواْ وَلَيَعْلَمَنَّ ٱلْمُنَٰفِقِينَ ﴿١١﴾

Dumnezeu îi cunoaşte pe cei care cred, precum îi cunoaşte şi pe făţarnici.

وَقَالَ ٱلَّذِينَ كَفَرُواْ لِلَّذِينَ ءَامَنُواْ ٱتَّبِعُواْ سَبِيلَنَا وَلْنَحْمِلْ خَطَٰيَٰكُمْ وَمَا هُم بِحَٰمِلِينَ مِنْ خَطَٰيَٰهُم مِّن شَىْءٍ ۖ إِنَّهُمْ لَكَٰذِبُونَ ﴿١٢﴾

Cei care tăgăduiesc spun celor care cred: “Urmaţi calea noastră şi vă vom căra greşelile voastre.” Nu vor căra însă din greşelile lor nimic, ci doar sunt mincinoşi.

وَلَيَحْمِلُنَّ أَثْقَالَهُمْ وَأَثْقَالًۭا مَّعَ أَثْقَالِهِمْ ۖ وَلَيُسْـَٔلُنَّ يَوْمَ ٱلْقِيَٰمَةِ عَمَّا كَانُواْ يَفْتَرُونَ ﴿١٣﴾

Ei îşi vor căra poverile lor şi încă alte poveri peste poverile lor. În Ziua Învierii vor fi întrebaţi de ceea ce născoceau.

وَلَقَدْ أَرْسَلْنَا نُوحًا إِلَىٰ قَوْمِهِۦ فَلَبِثَ فِيهِمْ أَلْفَ سَنَةٍ إِلَّا خَمْسِينَ عَامًۭا فَأَخَذَهُمُ ٱلطُّوفَانُ وَهُمْ ظَٰلِمُونَ ﴿١٤﴾

Noi l-am trimis pe Noe poporului său cu care a stat o mie de ani, fără cincizeci de ani. Apoi i-a luat potopul, căci au fost nedrepţi.

فَأَنجَيْنَٰهُ وَأَصْحَٰبَ ٱلسَّفِينَةِ وَجَعَلْنَٰهَآ ءَايَةًۭ لِّلْعَٰلَمِينَ ﴿١٥﴾

Noi l-am mântuit pe el şi pe cei din arcă, pe care am făcut-o un semn pentru lumile toate.

وَإِبْرَٰهِيمَ إِذْ قَالَ لِقَوْمِهِ ٱعْبُدُواْ ٱللَّهَ وَٱتَّقُوهُ ۖ ذَٰلِكُمْ خَيْرٌۭ لَّكُمْ إِن كُنتُمْ تَعْلَمُونَ ﴿١٦﴾

Apoi l-am trimis pe Abraham care spuse poporului său: “Închinaţi-vă lui Dumnezeu! Temeţi-vă de El! Acesta este spre binele vostru, o, dacă aţi şti!”

إِنَّمَا تَعْبُدُونَ مِن دُونِ ٱللَّهِ أَوْثَٰنًۭا وَتَخْلُقُونَ إِفْكًا ۚ إِنَّ ٱلَّذِينَ تَعْبُدُونَ مِن دُونِ ٱللَّهِ لَا يَمْلِكُونَ لَكُمْ رِزْقًۭا فَٱبْتَغُواْ عِندَ ٱللَّهِ ٱلرِّزْقَ وَٱعْبُدُوهُ وَٱشْكُرُواْ لَهُۥٓ ۖ إِلَيْهِ تُرْجَعُونَ ﴿١٧﴾

Voi nu vă închinaţi, afară de Dumnezeu, decât unor idoli plăsmuind o minciună. Cei cărora vă închinaţi, afară de Dumnezeu, nu au pentru voi nici o înzestrare. Căutaţi înzestrarea la Dumnezeu. Închinaţi-vă Lui! Daţi-i mulţumire! La El veţi fi întorşi.

وَإِن تُكَذِّبُواْ فَقَدْ كَذَّبَ أُمَمٌۭ مِّن قَبْلِكُمْ ۖ وَمَا عَلَى ٱلرَّسُولِ إِلَّا ٱلْبَلَٰغُ ٱلْمُبِينُ ﴿١٨﴾

Dacă huliţi, să ştiţi că şi alte adunări înaintea voastră au hulit. Asupra trimisului este doar înştiinţarea cea desluşită!

أَوَلَمْ يَرَوْاْ كَيْفَ يُبْدِئُ ٱللَّهُ ٱلْخَلْقَ ثُمَّ يُعِيدُهُۥٓ ۚ إِنَّ ذَٰلِكَ عَلَى ٱللَّهِ يَسِيرٌۭ ﴿١٩﴾

Ei nu au văzut cum Dumnezeu dă la iveală făptura şi apoi o duce înapoi? Aceasta îi este lesne lui Dumnezeu!

قُلْ سِيرُواْ فِى ٱلْأَرْضِ فَٱنظُرُواْ كَيْفَ بَدَأَ ٱلْخَلْقَ ۚ ثُمَّ ٱللَّهُ يُنشِئُ ٱلنَّشْأَةَ ٱلْءَاخِرَةَ ۚ إِنَّ ٱللَّهَ عَلَىٰ كُلِّ شَىْءٍۢ قَدِيرٌۭ ﴿٢٠﴾

Spune: “Umblaţi pe pământ şi vedeţi cum El dă la iveală făptura. Dumnezeu o va face să crească mai apoi. Dumnezeu asupra tuturor are putere.”

يُعَذِّبُ مَن يَشَآءُ وَيَرْحَمُ مَن يَشَآءُ ۖ وَإِلَيْهِ تُقْلَبُونَ ﴿٢١﴾

El osândeşte pe cine voieşte şi miluieşte pe cine voieşte. La El veţi fi aduşi.

وَمَآ أَنتُم بِمُعْجِزِينَ فِى ٱلْأَرْضِ وَلَا فِى ٱلسَّمَآءِ ۖ وَمَا لَكُم مِّن دُونِ ٱللَّهِ مِن وَلِىٍّۢ وَلَا نَصِيرٍۢ ﴿٢٢﴾

Nu-L veţi putea slăbi nici pe pământ, şi nici în cer. Voi nu aveţi afară de Dumnezeu nici oblăduitor şi nici ajutor.

وَٱلَّذِينَ كَفَرُواْ بِـَٔايَٰتِ ٱللَّهِ وَلِقَآئِهِۦٓ أُوْلَٰٓئِكَ يَئِسُواْ مِن رَّحْمَتِى وَأُوْلَٰٓئِكَ لَهُمْ عَذَابٌ أَلِيمٌۭ ﴿٢٣﴾

Cei care tăgăduiesc semnele lui Dumnezeu şi întâlnirea Sa: “Aceştia sunt cei care nu vor nădăjdui la milostivenia Mea. Aceştia sunt cei care vor avea o dureroasă osândă.”

فَمَا كَانَ جَوَابَ قَوْمِهِۦٓ إِلَّآ أَن قَالُواْ ٱقْتُلُوهُ أَوْ حَرِّقُوهُ فَأَنجَىٰهُ ٱللَّهُ مِنَ ٱلنَّارِ ۚ إِنَّ فِى ذَٰلِكَ لَءَايَٰتٍۢ لِّقَوْمٍۢ يُؤْمِنُونَ ﴿٢٤﴾

Răspunsul poporului lui Abraham a fost atunci: “Omorâţi-l şi ardeţi-l!” Dumnezeu l-a mântuit de foc. Întru aceasta sunt semne pentru un popor ce crede!

وَقَالَ إِنَّمَا ٱتَّخَذْتُم مِّن دُونِ ٱللَّهِ أَوْثَٰنًۭا مَّوَدَّةَ بَيْنِكُمْ فِى ٱلْحَيَوٰةِ ٱلدُّنْيَا ۖ ثُمَّ يَوْمَ ٱلْقِيَٰمَةِ يَكْفُرُ بَعْضُكُم بِبَعْضٍۢ وَيَلْعَنُ بَعْضُكُم بَعْضًۭا وَمَأْوَىٰكُمُ ٱلنَّارُ وَمَا لَكُم مِّن نَّٰصِرِينَ ﴿٢٥﴾

El le spuse: “Voi v-aţi luat idoli în locul lui Dumnezeu, numai din dragostea voastră deopotrivă pentru Viaţa de Acum, însă în Ziua Învierii, voi vă veţi lepăda unii de alţii, vă veţi blestema unii pe alţii, limanul vostru va fi Focul şi nu veţi avea nici un ajutor.”

۞ فَـَٔامَنَ لَهُۥ لُوطٌۭ ۘ وَقَالَ إِنِّى مُهَاجِرٌ إِلَىٰ رَبِّىٓ ۖ إِنَّهُۥ هُوَ ٱلْعَزِيزُ ٱلْحَكِيمُ ﴿٢٦﴾

Şi Lot a crezut în el şi spuse: pribegesc către Domnul meu! El este Puternicul, Înţeleptul!”

وَوَهَبْنَا لَهُۥٓ إِسْحَٰقَ وَيَعْقُوبَ وَجَعَلْنَا فِى ذُرِّيَّتِهِ ٱلنُّبُوَّةَ وَٱلْكِتَٰبَ وَءَاتَيْنَٰهُ أَجْرَهُۥ فِى ٱلدُّنْيَا ۖ وَإِنَّهُۥ فِى ٱلْءَاخِرَةِ لَمِنَ ٱلصَّٰلِحِينَ ﴿٢٧﴾

Şi Noi i i-am dăruit pe Isaac şi pe Iacob, şi i-am dat seminţiei sale proorocirea şi Cartea. Noi i-am dat răsplată în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi va fi între drepţi.

وَلُوطًا إِذْ قَالَ لِقَوْمِهِۦٓ إِنَّكُمْ لَتَأْتُونَ ٱلْفَٰحِشَةَ مَا سَبَقَكُم بِهَا مِنْ أَحَدٍۢ مِّنَ ٱلْعَٰلَمِينَ ﴿٢٨﴾

Şi Lot care spuse poporului său: “Voi săvârşiţi o mârşăvie pe care nimeni în toate lumile nu a mai făcut-o înaintea voastră.

أَئِنَّكُمْ لَتَأْتُونَ ٱلرِّجَالَ وَتَقْطَعُونَ ٱلسَّبِيلَ وَتَأْتُونَ فِى نَادِيكُمُ ٱلْمُنكَرَ ۖ فَمَا كَانَ جَوَابَ قَوْمِهِۦٓ إِلَّآ أَن قَالُواْ ٱئْتِنَا بِعَذَابِ ٱللَّهِ إِن كُنتَ مِنَ ٱلصَّٰدِقِينَ ﴿٢٩﴾

Voi vă apropiaţi de bărbaţi, le aţineţi calea, iar la adunările voastre săvârşiţi urâciuni. Răspunsul Poporului său fu atunci: “Adu-ne osânda lui Dumnezeu, dacă eşti sincer!”

قَالَ رَبِّ ٱنصُرْنِى عَلَى ٱلْقَوْمِ ٱلْمُفْسِدِينَ ﴿٣٠﴾

El spuse: “Domnul meu! Ajută-mă faţă de poporul ce seamănă stricăciunea!”

وَلَمَّا جَآءَتْ رُسُلُنَآ إِبْرَٰهِيمَ بِٱلْبُشْرَىٰ قَالُوٓاْ إِنَّا مُهْلِكُوٓاْ أَهْلِ هَٰذِهِ ٱلْقَرْيَةِ ۖ إِنَّ أَهْلَهَا كَانُواْ ظَٰلِمِينَ ﴿٣١﴾

Când trimişii Noştri i-au adus vestea lui Abraham, spunându-i: “Noi îi vom nimici pe locuitorii acestei cetăţi, căci sunt nedrepţi!”,

قَالَ إِنَّ فِيهَا لُوطًۭا ۚ قَالُواْ نَحْنُ أَعْلَمُ بِمَن فِيهَا ۖ لَنُنَجِّيَنَّهُۥ وَأَهْلَهُۥٓ إِلَّا ٱمْرَأَتَهُۥ كَانَتْ مِنَ ٱلْغَٰبِرِينَ ﴿٣٢﴾

el le spuse: “Lot este însă în ea!” Ei spuseră atunci: “Noi îi cunoaştem bine pe cei care sunt în ea! Îl vom mântui pe el şi pe ai săi în afară de femeia lui care va fi printre cei rămaşi în urmă.”

وَلَمَّآ أَن جَآءَتْ رُسُلُنَا لُوطًۭا سِىٓءَ بِهِمْ وَضَاقَ بِهِمْ ذَرْعًۭا وَقَالُواْ لَا تَخَفْ وَلَا تَحْزَنْ ۖ إِنَّا مُنَجُّوكَ وَأَهْلَكَ إِلَّا ٱمْرَأَتَكَ كَانَتْ مِنَ ٱلْغَٰبِرِينَ ﴿٣٣﴾

Când trimişii Noştri au venit la Lot, el s-a îngrijorat pentru ei, căci braţul lui era fără putere. Trimişii noştri i-au spus: “Nu-ţi fie frică şi nu te mâhni, căci te vom mântui pe tine şi pe ai tăi în afară de femeia ta care va fi printre cei rămaşi în urmă.

إِنَّا مُنزِلُونَ عَلَىٰٓ أَهْلِ هَٰذِهِ ٱلْقَرْيَةِ رِجْزًۭا مِّنَ ٱلسَّمَآءِ بِمَا كَانُواْ يَفْسُقُونَ ﴿٣٤﴾

Din cer vom trimite asupra locuitorilor acestei cetăţi o năpastă, căci sunt stricaţi.”

وَلَقَد تَّرَكْنَا مِنْهَآ ءَايَةًۢ بَيِّنَةًۭ لِّقَوْمٍۢ يَعْقِلُونَ ﴿٣٥﴾

Noi am făcut din această cetate un semn pentru un popor ce pricepe.

وَإِلَىٰ مَدْيَنَ أَخَاهُمْ شُعَيْبًۭا فَقَالَ يَٰقَوْمِ ٱعْبُدُواْ ٱللَّهَ وَٱرْجُواْ ٱلْيَوْمَ ٱلْءَاخِرَ وَلَا تَعْثَوْاْ فِى ٱلْأَرْضِ مُفْسِدِينَ ﴿٣٦﴾

Celor din Madian li l-am trimis pe Şu’aib, fratele lor. El le spuse: “O, popor al meu! Închinaţi-vă lui Dumnezeu! Aşteptaţi Ziua de Apoi! Nu săvârşiţi fărădelegi pe pământ, semănând silnicie!”

فَكَذَّبُوهُ فَأَخَذَتْهُمُ ٱلرَّجْفَةُ فَأَصْبَحُواْ فِى دَارِهِمْ جَٰثِمِينَ ﴿٣٧﴾

Ei l-au socotit mincinos, iar năpasta i-a luat, iar dimineaţa, zăceau prin casele lor.

وَعَادًۭا وَثَمُودَاْ وَقَد تَّبَيَّنَ لَكُم مِّن مَّسَٰكِنِهِمْ ۖ وَزَيَّنَ لَهُمُ ٱلشَّيْطَٰنُ أَعْمَٰلَهُمْ فَصَدَّهُمْ عَنِ ٱلسَّبِيلِ وَكَانُواْ مُسْتَبْصِرِينَ ﴿٣٨﴾

Aşa a fost şi cu adiţii şi cu tamudiţii. Vă este limpede după locuinţele lor! Satan le împodobea faptele şi îi îndepărta de la Calea cea Dreaptă, chiar dacă ei erau prevăzători.

وَقَٰرُونَ وَفِرْعَوْنَ وَهَٰمَٰنَ ۖ وَلَقَدْ جَآءَهُم مُّوسَىٰ بِٱلْبَيِّنَٰتِ فَٱسْتَكْبَرُواْ فِى ٱلْأَرْضِ وَمَا كَانُواْ سَٰبِقِينَ ﴿٣٩﴾

Aşa a fost şi cu Core, cu Faraon, cu Haman. Moise a venit la ei cu dovezi vădite, însă ei s-au îngâmfat pe pământ. Nu au luat-o însă înaintea (osândei)!

فَكُلًّا أَخَذْنَا بِذَنۢبِهِۦ ۖ فَمِنْهُم مَّنْ أَرْسَلْنَا عَلَيْهِ حَاصِبًۭا وَمِنْهُم مَّنْ أَخَذَتْهُ ٱلصَّيْحَةُ وَمِنْهُم مَّنْ خَسَفْنَا بِهِ ٱلْأَرْضَ وَمِنْهُم مَّنْ أَغْرَقْنَا ۚ وَمَا كَانَ ٱللَّهُ لِيَظْلِمَهُمْ وَلَٰكِن كَانُوٓاْ أَنفُسَهُمْ يَظْلِمُونَ ﴿٤٠﴾

Pe fiecare l-am luat după păcatul lui. Dintre ei, unii au fost luaţi de furtuna de pietre. Dintre ei, unii au fost luaţi de Strigăt. Dintre ei, unii au fost înghiţiţi de pământ. Dintre ei, unii au fost înecaţi. Dumnezeu nu i-a nedreptăţit, ci ei înşişi s-au nedreptăţit.

مَثَلُ ٱلَّذِينَ ٱتَّخَذُواْ مِن دُونِ ٱللَّهِ أَوْلِيَآءَ كَمَثَلِ ٱلْعَنكَبُوتِ ٱتَّخَذَتْ بَيْتًۭا ۖ وَإِنَّ أَوْهَنَ ٱلْبُيُوتِ لَبَيْتُ ٱلْعَنكَبُوتِ ۖ لَوْ كَانُواْ يَعْلَمُونَ ﴿٤١﴾

Cei care îşi iau oblăduitori în locul lui Dumnezeu sunt asemenea păianjenului care şi-a luat o casă, însă cea mai fragilă casă este casa păianjenului. O, dacă ei ar şti!

إِنَّ ٱللَّهَ يَعْلَمُ مَا يَدْعُونَ مِن دُونِهِۦ مِن شَىْءٍۢ ۚ وَهُوَ ٱلْعَزِيزُ ٱلْحَكِيمُ ﴿٤٢﴾

Dumnezeu ştie că ceea ce cheamă în locul lui este nimicul. El este Puternicul, Înţeleptul!

وَتِلْكَ ٱلْأَمْثَٰلُ نَضْرِبُهَا لِلنَّاسِ ۖ وَمَا يَعْقِلُهَآ إِلَّا ٱلْعَٰلِمُونَ ﴿٤٣﴾

Acestea sunt pilde pe care Noi le dăm oamenilor, însă nu le pricep decât cei care ştiu.

خَلَقَ ٱللَّهُ ٱلسَّمَٰوَٰتِ وَٱلْأَرْضَ بِٱلْحَقِّ ۚ إِنَّ فِى ذَٰلِكَ لَءَايَةًۭ لِّلْمُؤْمِنِينَ ﴿٤٤﴾

Dumnezeu a creat cerurile şi pământul întru Adevăr. Întru aceasta sunt semne pentru credincioşi.

ٱتْلُ مَآ أُوحِىَ إِلَيْكَ مِنَ ٱلْكِتَٰبِ وَأَقِمِ ٱلصَّلَوٰةَ ۖ إِنَّ ٱلصَّلَوٰةَ تَنْهَىٰ عَنِ ٱلْفَحْشَآءِ وَٱلْمُنكَرِ ۗ وَلَذِكْرُ ٱللَّهِ أَكْبَرُ ۗ وَٱللَّهُ يَعْلَمُ مَا تَصْنَعُونَ ﴿٤٥﴾

Recită ce ţi s-a dezvăluit din Carte! Săvârşeşte-ţi rugăciunea, căci rugăciunea îi îndepărtează pe oameni de la mârşăvie şi urâciune, iar amintirea lui Dumnezeu este cea mai măreaţă! Dumnezeu ştie ceea ce faceţi.

۞ وَلَا تُجَٰدِلُوٓاْ أَهْلَ ٱلْكِتَٰبِ إِلَّا بِٱلَّتِى هِىَ أَحْسَنُ إِلَّا ٱلَّذِينَ ظَلَمُواْ مِنْهُمْ ۖ وَقُولُوٓاْ ءَامَنَّا بِٱلَّذِىٓ أُنزِلَ إِلَيْنَا وَأُنزِلَ إِلَيْكُمْ وَإِلَٰهُنَا وَإِلَٰهُكُمْ وَٰحِدٌۭ وَنَحْنُ لَهُۥ مُسْلِمُونَ ﴿٤٦﴾

Nu vă certaţi cu oamenii Cărţii decât pentru o cale mai bună. Afară de cei dintre ei care sunt nedrepţi! Spuneţi: “Noi credem în ceea ce-a fost pogorât asupra noastră şi în ceea ce a fost pogorât asupra voastră. Dumnezeul nostru şi Dumnezeul vostru este Unul şi noi Lui îi suntem supuşi.”

وَكَذَٰلِكَ أَنزَلْنَآ إِلَيْكَ ٱلْكِتَٰبَ ۚ فَٱلَّذِينَ ءَاتَيْنَٰهُمُ ٱلْكِتَٰبَ يُؤْمِنُونَ بِهِۦ ۖ وَمِنْ هَٰٓؤُلَآءِ مَن يُؤْمِنُ بِهِۦ ۚ وَمَا يَجْحَدُ بِـَٔايَٰتِنَآ إِلَّا ٱلْكَٰفِرُونَ ﴿٤٧﴾

Noi am pogorât asupra ta Cartea. Cei cărora Noi le-am dăruit Cartea cred în ea, precum şi dintre ceilalţi sunt unii care cred. Numai tăgăduitorii se leapădă de semnele Noastre.

وَمَا كُنتَ تَتْلُواْ مِن قَبْلِهِۦ مِن كِتَٰبٍۢ وَلَا تَخُطُّهُۥ بِيَمِينِكَ ۖ إِذًۭا لَّٱرْتَابَ ٱلْمُبْطِلُونَ ﴿٤٨﴾

Tu nu ai mai recitat înaintea ei din nici o Carte şi nici nu ai copiat-o cu dreapta ta, iar cei care se îndoiesc sunt înşelătorii.

بَلْ هُوَ ءَايَٰتٌۢ بَيِّنَٰتٌۭ فِى صُدُورِ ٱلَّذِينَ أُوتُواْ ٱلْعِلْمَ ۚ وَمَا يَجْحَدُ بِـَٔايَٰتِنَآ إِلَّا ٱلظَّٰلِمُونَ ﴿٤٩﴾

Ba nu, semnele sunt dovezi de netăgăduit în inimile celor cărora le-a fost dată ştiinţa. Numai cei nedrepţi se leapădă de semnele Noastre.

وَقَالُواْ لَوْلَآ أُنزِلَ عَلَيْهِ ءَايَٰتٌۭ مِّن رَّبِّهِۦ ۖ قُلْ إِنَّمَا ٱلْءَايَٰتُ عِندَ ٱللَّهِ وَإِنَّمَآ أَنَا۠ نَذِيرٌۭ مُّبِينٌ ﴿٥٠﴾

Ei spun: “Şi chiar să fi pogorât asupra lui semne de la Domnul său?” Spune: “Semnele sunt numai la Dumnezeu, iar eu sunt doar un predicator cu vorbă desluşită.”

أَوَلَمْ يَكْفِهِمْ أَنَّآ أَنزَلْنَا عَلَيْكَ ٱلْكِتَٰبَ يُتْلَىٰ عَلَيْهِمْ ۚ إِنَّ فِى ذَٰلِكَ لَرَحْمَةًۭ وَذِكْرَىٰ لِقَوْمٍۢ يُؤْمِنُونَ ﴿٥١﴾

Ori nu le este oare de ajuns că am pogorât asupra ta Cartea ce le este recitată? Întru aceasta sunt o milostivenie şi o amintire pentru un popor ce crede!

قُلْ كَفَىٰ بِٱللَّهِ بَيْنِى وَبَيْنَكُمْ شَهِيدًۭا ۖ يَعْلَمُ مَا فِى ٱلسَّمَٰوَٰتِ وَٱلْأَرْضِ ۗ وَٱلَّذِينَ ءَامَنُواْ بِٱلْبَٰطِلِ وَكَفَرُواْ بِٱللَّهِ أُوْلَٰٓئِكَ هُمُ ٱلْخَٰسِرُونَ ﴿٥٢﴾

Spune: “Dumnezeu este de ajuns ca Martor între mine şi voi. El cunoaşte ceea ce este în ceruri, precum şi pe pământ. Cei care cred în deşărtăciune, îl tăgăduiesc pe Dumnezeu. Aceştia sunt cei pierduţi.”

وَيَسْتَعْجِلُونَكَ بِٱلْعَذَابِ ۚ وَلَوْلَآ أَجَلٌۭ مُّسَمًّۭى لَّجَآءَهُمُ ٱلْعَذَابُ وَلَيَأْتِيَنَّهُم بَغْتَةًۭ وَهُمْ لَا يَشْعُرُونَ ﴿٥٣﴾

Ei îţi cer să grăbeşti osânda. Dacă nu ar fi fost un anumit soroc, osânda le-ar fi venit pe loc fără ca ei să o simtă.

يَسْتَعْجِلُونَكَ بِٱلْعَذَابِ وَإِنَّ جَهَنَّمَ لَمُحِيطَةٌۢ بِٱلْكَٰفِرِينَ ﴿٥٤﴾

Ei îţi cer să grăbeşti osânda, însă Gheena îi va învălui curând pe tăgăduitori.

يَوْمَ يَغْشَىٰهُمُ ٱلْعَذَابُ مِن فَوْقِهِمْ وَمِن تَحْتِ أَرْجُلِهِمْ وَيَقُولُ ذُوقُواْ مَا كُنتُمْ تَعْمَلُونَ ﴿٥٥﴾

În Ziua când osânda îi va învălui de deasupra lor şi de sub tălpi, li se va spune: “Gustaţi ceea ce aţi făptuit!”

يَٰعِبَادِىَ ٱلَّذِينَ ءَامَنُوٓاْ إِنَّ أَرْضِى وَٰسِعَةٌۭ فَإِيَّٰىَ فَٱعْبُدُونِ ﴿٥٦﴾

O, voi, robii Mei care credeţi! Pământul meu este larg! Mie închinaţi-vă!

كُلُّ نَفْسٍۢ ذَآئِقَةُ ٱلْمَوْتِ ۖ ثُمَّ إِلَيْنَا تُرْجَعُونَ ﴿٥٧﴾

După ce fiece suflet va gusta moartea, la Noi veţi fi întorşi.

وَٱلَّذِينَ ءَامَنُواْ وَعَمِلُواْ ٱلصَّٰلِحَٰتِ لَنُبَوِّئَنَّهُم مِّنَ ٱلْجَنَّةِ غُرَفًۭا تَجْرِى مِن تَحْتِهَا ٱلْأَنْهَٰرُ خَٰلِدِينَ فِيهَا ۚ نِعْمَ أَجْرُ ٱلْعَٰمِلِينَ ﴿٥٨﴾

Celor care au crezut şi au săvârşit fapte bune, Noi le vom pregăti în Grădină încăperi pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Cât de minunată este răsplata celor truditori,

ٱلَّذِينَ صَبَرُواْ وَعَلَىٰ رَبِّهِمْ يَتَوَكَّلُونَ ﴿٥٩﴾

care au răbdat şi Domnului lor s-au încredinţat.

وَكَأَيِّن مِّن دَآبَّةٍۢ لَّا تَحْمِلُ رِزْقَهَا ٱللَّهُ يَرْزُقُهَا وَإِيَّاكُمْ ۚ وَهُوَ ٱلسَّمِيعُ ٱلْعَلِيمُ ﴿٦٠﴾

Câte vietăţi sunt care nu îşi pot purta de grijă! Dumnezeu este Cel ce le înzestrează pe ele, precum şi pe voi. El este Auzitorul, Ştiutorul.

وَلَئِن سَأَلْتَهُم مَّنْ خَلَقَ ٱلسَّمَٰوَٰتِ وَٱلْأَرْضَ وَسَخَّرَ ٱلشَّمْسَ وَٱلْقَمَرَ لَيَقُولُنَّ ٱللَّهُ ۖ فَأَنَّىٰ يُؤْفَكُونَ ﴿٦١﴾

Dacă îi întrebi: “Cine a creat cerurile şi pământul, cine a supus soarele şi luna?” Ei vor spune: “Dumnezeu!” Cum de sunt atât de prefăcuţi?

ٱللَّهُ يَبْسُطُ ٱلرِّزْقَ لِمَن يَشَآءُ مِنْ عِبَادِهِۦ وَيَقْدِرُ لَهُۥٓ ۚ إِنَّ ٱللَّهَ بِكُلِّ شَىْءٍ عَلِيمٌۭ ﴿٦٢﴾

Dumnezeu înzestrează cu prisosinţă şi cu măsură pe cine voieşte dintre robii Săi. Dumnezeu este Atotcunoscător.

وَلَئِن سَأَلْتَهُم مَّن نَّزَّلَ مِنَ ٱلسَّمَآءِ مَآءًۭ فَأَحْيَا بِهِ ٱلْأَرْضَ مِنۢ بَعْدِ مَوْتِهَا لَيَقُولُنَّ ٱللَّهُ ۚ قُلِ ٱلْحَمْدُ لِلَّهِ ۚ بَلْ أَكْثَرُهُمْ لَا يَعْقِلُونَ ﴿٦٣﴾

Dacă îi întrebi: “Cine a trimis din cer apă cu care a înviat pământul după moartea sa?” Ei vor spune: “Dumnezeu!” Spune: “Laudă lui Dumnezeu!” Cei mai mulţi oameni însă nu pricep.

وَمَا هَٰذِهِ ٱلْحَيَوٰةُ ٱلدُّنْيَآ إِلَّا لَهْوٌۭ وَلَعِبٌۭ ۚ وَإِنَّ ٱلدَّارَ ٱلْءَاخِرَةَ لَهِىَ ٱلْحَيَوَانُ ۚ لَوْ كَانُواْ يَعْلَمُونَ ﴿٦٤﴾

Viaţa de Acum nu este decât o desfătare şi un joc, însă Lăcaşul de Apoi este cu adevărat Viaţa. O, dacă ei ar şti!

فَإِذَا رَكِبُواْ فِى ٱلْفُلْكِ دَعَوُاْ ٱللَّهَ مُخْلِصِينَ لَهُ ٱلدِّينَ فَلَمَّا نَجَّىٰهُمْ إِلَى ٱلْبَرِّ إِذَا هُمْ يُشْرِكُونَ ﴿٦٥﴾

Când ei urcă pe corabie, îl cheamă pe Dumnezeu curaţi lui în credinţă, însă după ce Dumnezeu îi mântuie ducându-i pe uscat, ei Îi fac alăturare.

لِيَكْفُرُواْ بِمَآ ءَاتَيْنَٰهُمْ وَلِيَتَمَتَّعُواْ ۖ فَسَوْفَ يَعْلَمُونَ ﴿٦٦﴾

Să nu mulţumească pentru ce le-am dăruit şi să se bucure de cele vremelnice, căci curând vor afla!

أَوَلَمْ يَرَوْاْ أَنَّا جَعَلْنَا حَرَمًا ءَامِنًۭا وَيُتَخَطَّفُ ٱلنَّاسُ مِنْ حَوْلِهِمْ ۚ أَفَبِٱلْبَٰطِلِ يُؤْمِنُونَ وَبِنِعْمَةِ ٱللَّهِ يَكْفُرُونَ ﴿٦٧﴾

Ei nu văd că am făcut un loc sfânt, tihnit, pe când oamenii între ei se jefuiesc. Ei vor crede în deşărtăciune şi vor tăgădui harul lui Dumnezeu?

وَمَنْ أَظْلَمُ مِمَّنِ ٱفْتَرَىٰ عَلَى ٱللَّهِ كَذِبًا أَوْ كَذَّبَ بِٱلْحَقِّ لَمَّا جَآءَهُۥٓ ۚ أَلَيْسَ فِى جَهَنَّمَ مَثْوًۭى لِّلْكَٰفِرِينَ ﴿٦٨﴾

Cine este mai nedrept decât cel care născoceşte o minciună asupra lui Dumnezeu ori cel care socoate minciună Adevărul după ce i-a venit? Nu este oare în Gheena un loc de şedere pentru tăgăduitori?

وَٱلَّذِينَ جَٰهَدُواْ فِينَا لَنَهْدِيَنَّهُمْ سُبُلَنَا ۚ وَإِنَّ ٱللَّهَ لَمَعَ ٱلْمُحْسِنِينَ ﴿٦٩﴾

Noi îi călăuzim pe căile Noastre pe cei care au luptat pentru Noi. Dumnezeu este cu făptuitorii de bine!

Quran For All V5